Povești

Fluturele care și-a pierdut aripile

În fiecare dimineață, când se trezea, Frumosul Fluture se uita în jur și se minuna de culorile florilor care îl înconjurau. Îi plăceau nespus, însă parcă niciuna nu era așa de arătoasă ca el. După ce zorii alungau visele nopții, își clătina ușor antenele, își scutura aripile, le întindea cu grijă pentru ca nicio nuanță să nu fie deranjată de la locul ei, apoi, după ce gusta în grabă câteva grăuncioare de polen, musai de pe Florea-Soarelui, se oglindea în Picătura de Rouă. I se părea că nimeni nu este mai arătos decât el și că niciunul dintre fluturii care zburdau veseli în jur nu știu să-și poarte culorile pe aripi așa cum o făcea el.

„Sunt minunat, am un zbor lin și trăiesc în cel mai frumos regat, cel al florilor cu miros fără asemănare și cu viață veșnică”, îşi spunea Frumosul Fluture în fiecare dimineață când își inspecta regatul, un lan minunat de floarea-soarelui, alături de care erau levănțică și gălbenele. Când obosea, se așeza la umbra unei frunze și se gândea la cei din jur și la viaţa lor. „E greu să fii furnică. După ce că ești cât un fir de mac, mai și muncești întruna. Unde mai pui că trăiești în colibe întunecate, pe care mereu trebuie să le zidești”, spunea Frumosul Fluture privind cu milă către suratele lui care se luptau cu câteva firimituri de pâine aruncate de muncitorii care de câteva zile îşi făcuseră tabăra lângă lan. „Greierele are doar o singură haină mai bună şi aceea e verde. Oare nu s-o fi plictisit? Iar libelula, săraca, e aşa de transparentă că poți să vezi ce și cât mănâncă. E aproape invizibilă”, râdea el de vecinii lui.

Aşa îşi petrecea orele şi i se părea că nu există viață mai frumoasă și că nimic rău nu i se poate întâmpla. Nu avea nevoie de prieteni. Când se întâmpla să se simtă singur, se privea în Picătura de Rouă, care imediat îi întorcea un chip minunat colorat. „Și când te gândești că nu voiam să ies din cocon, mi se părea că lumea din jur e înfricoșătoare. Doamne, cum am putut sta atâta timp în coșulețul ăla urât?”, se întrebă Frumosul Fluture, apoi aruncă o privire scutecelului care l-a protejat cât a crescut și care acum zăcea aruncat pe un mușuroi de furnici.

* * *

În timp ce el își vedea de mândria și de orgoliile lui, natura îşi urma cursul. Furnicile trebăluiau de zor, buburuzele zburau vesele, purtându-și picățelele cu bucurie, greierele cânta de zor, libelulele zburau din grâne în grâne. Când voiau să se distreze împreună, se adunau în Luminișul Vesel și dănțuiau cât puteau de mult. Au încercat să-l invite de cîteva ori şi pe Frumosul Fluture, dar li s-a trântit în nas un refuz nu foarte politicos. „Ce să caut eu acolo? Ei nu au aripi atât de frumos colorate ca ale mele, nu zboară atât de lin şi de elegant”, spunea el, fără să-și dea seama cât de mult greșește.

Asta până într-o dimineață când l-a trezit un trăsnet. Somnoros, a alunecat de pe frunza Florii Soarelui și s-a rostologit până hăăăt departe, la marginea unei mări tulburi. De fapt, era un ochi cu apă de ploaie, dar pentru că el nu fusese niciodată atent la ceea ce era în jur, nu știa prea bine mersul naturii. Încercă să se înalțe spre Împărăția lui, dar nu reuși. Trupul îi atârna greu, iar o aripă zăcea cuprinsă de apă, în care se topiseră și culorile de care era atât de mândru. „Ajutor, strigă Fluturele. Ajutor”, însă primi doar ecoul glasului său. „Soră furnică, cum să ies din capcană?”, întrebă el pe una din suratele grăbite să-și pună un bob de grâu la adăpost. „Nu știu, eu trăiesc doar printre mușuroaie, nu am darul zborului”, a răspuns micuţa gospodină. „Frate Greiere, cum ajung din nou pe floarea mea frumoasă?”, întrebă din nou Fluturele. „Habar nu am. Eu nu sunt ghid turistic, știu doar să cânt”, răspunse amicul cu haine verzulii. „Dragă Libelulă, tu cum faci să zbori?”, schimbă tonul vocii victima ploii şi a mândriei. „Minune! Acum mă vezi, chiar dacă sunt aproape invizibilă”, răspunse Libelula în doi peri, apoi îşi văzu de zbor.

Necăjit, Fluturele încercă să se ridice singur, dar nu reuși. Pentru prima oară în viața lui își dădu seama cât de importanți sunt prietenii și cât de mult ajutor îți pot oferi la nevoie. Din păcate, el nu avea prieteni și părea că va fi osândit să piară înecat în apa de ploaie. În timp ce-și plângea de milă și de ciudă că și-a pierdut culorile, pe lângă el trecu Gândacul de Colorado. Sătul și bucuros nevoie mare că tocmai ronțăise niște rădăcini zemoase de cartofi, gândacul vărgat se opri lângă Fluture. Aveam chef de vorbă și de fapte bune. „Ce-ai pățit, amice? Cum ai ajuns în baltă? Cine te-a trântit aici?”, întrebă el. „Ploaia”, vru să răspundă Fluturele, apoi se răzgândi şi şopti adevărul: „Neatenţia mea, iar acum plătesc. Nimeni nu vrea să mă ajute să mă înalţ din nou. Mi-am piedut şi o aripă”, plânse Fluturele. „Hai, lasă smiorcăiala şi sprijină-te de mine. Te scot eu din necaz”, spuse Gândacul de Colorado, și-l ridică grijuliu. „Oare cum arăt acum, smotocit și cu aripa frântă”, se întrebă Fluturele și încercă să se privească în Picătura de Rouă care, supărată, îşi uscă imediat chipul. Nu mai voia să îl ajute să își arate frumusețea.

* * *

Între timp, vestea despre necazul Fluturelui ajunse la toate viețuitoarele Luminișului cel Vesel, adusă de Bondarul cel Leneș. Primul înduioșat a fost Greierele Cel Verde, căruia i-a părut rău că nu l-a ajutat. „Oricine poate fi în locul lui”, a explicat el Furnicii Harnice, care deja trimisese veste Libelulei şi tuturor suratelor să se adune la sfat. „Îl iertăm”, au decis cu toţii, şi după ce i-au bandajat aripa i-au oferit cel mai bun loc din luminiș. În timp ce se odihnea pe scutecelul ce i-a fost cocon, Fluturele a făcut o promisiune cu el însuşi și cu toți cei din jur – „Niciodată nu mă voi mai oglindi în propria-mi frumusețe, voi ține cont de părerile tuturor celor din jur și le voi fi prieten”, apoi gustă din cupa cu nectar pregătită de Albinuța Colorată şi trimisă de Floarea Soarelui. „Ce bine că nu m-a uitat”, oftă ușurat Fluturele, în timp ce atinse ușor cu aripa capacea Gândacului de Colorado, amicul său care uitase când a râs de el că mănâncă rădăcini și care acum stătea fericit în Luminișul Vesel, unde Greierele cel Verde cânta de zor pentru bucuria tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *