Noutăți

Festivalul „Salut, Adolescența”, celebrat în mediul virtual

Până pe 10 mai, Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul de Comedie și asociația Euro CulturArt celebrează on-line cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului „Salut, Adolescența”, inițiat de maestrul George Mihăiță. În fiecare zi din Săptămâna Adolescenților vor fi distribuite gratuit cărți scrise de adolescenți din România și Republica Moldova, în urma unor concursuri naționale de literatură, fotografie și arte plastice. Deja a fost distribuit gratuit, on-line, pdf-ul antologiei reUNIRE, apărută, în 2018, la Editura arădeană Mirador, în urma atelierelor de scriere creativă susținute de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru în licee din Pecica, Sântana, Nădlac și Arad. reUNIRE a apărut cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad, în cadrul proiectului „reUNIRE” – un concurs judeţean de literatură şi ateliere de scriere creativă care s-au desfăşurat în licee şi colegii din judeţul Arad. Din juriu au făcut parte Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ și Eugen Rogojan. Antologia reUNIRE cuprinde 19 autori, adolescenți cu vârste între 10 și 19 ani.

„Realizăm pentru genurile de nişă literare un spaţiu public pentru a se exprima şi promova, în liceele din Arad, Pecica, Nădlac şi Sântana. Totul într-o formulă interactivă, de agora. Acest program îşi propune să creeze o aşteptare şi o obişnuinţă culturală pentru operele artistice ale adolescenţilor, folosind un format spectacular, care să atragă un public arădean numeros și divers. Oferim o scenă de afirmare debutanţilor în aceste genuri de nişă şi, de asemenea, vrem ca publicul să-i cunoască şi pe profesioniştii acestor genuri. Programul încurajează şi sprijină adolescenţii creatori; sprijină creaţia contemporană în ariile tematice ale literaturii române vii; crează un patrimoniu cultural cu valoare inovativă; încurajează practici artistice participative şi dezvoltarea de noi forme de expresie artistică (improvizaţii de poezie, blues şi jazz); propune experimente artistice şi literare de valoare pentru schimbarea mentalităţilor, pentru pluralitate estetică şi diversitate culturală”, a declarat Ioan Matiuț, coordonatorul programului „reUNIRE”.

A fost distribuit gratuit, online, și pdf-ul antologiei Matrioșka, apărută la Editura Tracus Arte. Antologia prezintă cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de un juriu format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”. Adolescenții care au publicat în Matrioșka sunt Andreea-Mădălina Balea, Ana Cernea, Vlad-Cristian Dragne, Denisa Lepădatu, Elena Macsim, Elena Olaru,  Sorina Rîndașu, Adela MariaTudose, DianaVlasa.

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *