Editoriale

Bocet TV

Vreau, nu vreau, tot despre criză voi scrie, mai exact despre efectele ei asupra oamenilor. Nu mă refer la cele economice, pe care le cunoaştem deja, ci la cele psihologice. Pe timp de recesiune sporesc depresiile, oamenii îşi pierd minţile şi nu văd decât negru în faţa ochilor. Atitudinea este determinată de necazurile prin care trec, de instabilitatea din ţară, de nesiguranţa zilei de mâine, iar toate acestea la un loc te fac să-ţi iei câmpii.

Peste tot vezi doar chipuri triste, cărora le piere orice zâmbet imediat ce deschid televizorul ori vreun post de radio. Veştile proaste abundă şi sunt lansate tocmai de către cei care ar trebui să aducă măcar o nuanţă de încurajare, dacă nu stabilitate. Nu ai cum să fii vesel când premierul anunţă că îţi taie leafa, că reduce subvenţiile la utilităţi ori că noul virus care a îngrozit planeta aduce un lanţ întreg de scumpiri. Nu poţi râde când cheltui cu un bilet de autobuz banii de mâncare pentru o zi şi când trăieşti din mărunţișul numărat. Dar poţi măcar spera că va fi mai bine şi că, într-un fel sau altul, vei ieşi la liman.

Trebuie să încerci să vezi mai departe de ziua de mâine şi să renunţi la atitudinea de victimă veşnică, iar aici este nevoie ca Guvernul să intre în rol. Nu trebuie să facă terapie de grup, ci doar să găsească soluţii de ajutorare a celor de la care cere biruri şi pe care îi trece pe tot felul de liste de datornici, uitând sau prefăcându-se că uită că tocmai statul este cel mai mare rău-platnic.

Statul execută firmele care nu îşi achită impozitele şi care nu pot merge mai departe fiindcă ghiuleaua datoriilor le afundă tot mai mult în nisipul fierbinte al disperării. Statul pune la zid oamenii de afaceri de bună-credinţă prin nesiguranţa determinată de continua schimbare a legilor şi a Codului Fiscal, document care cunoaşte câte un nou „look” la câteva luni, deşi ar trebui revăzut doar o dată pe an.

Nesiguranţa financiară şi legislativă îi ţine departe de graniţă pe oamenii de afaceri străini care au zărit în România oportunităţi de a câştig (lucru care ar ajuta şi economia locală, prin impozitele pe care ei le-ar plăti) şi i-a făcut pe mulţi români să-şi ia lumea în cap.

Dacă întrebi de vinovaţi, toţi afurisesc criza şi nu văd pădurea din cauza copacilor. Nu se întreabă cum de în alte ţări există uşoare creşteri economice, de ce în alte ţări utilităţile şi învăţământul sunt mult mai ieftine, de ce peste hotare câştigurile sunt mai mari. Nu suntem noi în măsură să le oferim răspunsuri exacte, dar putem să le spunem că acolo guvernele nu stau cu mâinile în sân, ci îi îndeamnă pe oameni să meargă la muncă, îi încurajează să fie tot mai buni în ceea ce fac, reuşesc să construiască un ideal şi să le dea tuturor un motiv pentru a se trezi a doua zi.

Asta ar trebui să facă şi gânditorii din fruntea statului: să stea la sfat, să vadă ce se poate face şi apoi să le vorbească oamenilor de la suflet la suflet, să le explice că ţine doar de noi să avem câştiguri mai mari,  că există ieşiri pentru impasul financiar şi că nu putem rămâne înţepeniţi în timp. Însă, pentru toate acestea îţi trebuie curaj şi o mână de fier cu care să pui o taxă de bocet tuturor celor care, în loc   oportunităţi de afaceri şi măsuri de susţinere a lor, vorbesc la televizor despre moartea multor iniţiative pe motiv de… criză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *