Noutăți

Nevoia și dragul de tradiții. Care este sărbătoarea ta preferată?

Educația, în special a copiilor, este un subiect sensibil oricând. Nu doar pentru că se face greu, având nevoie de resurse din varii domenii (de la cele materiale, financiare, până la cele umane , sufletești și spirituale, dacă vorbim de vocație), ci și pentru că “materia primă” este foarte fragilă și orice decizie, fie ea bună sau mai puțin bună, poate avea urmări incomensurabile. Când lucrezi cei mici nu trebuie să uiți că ai în mână doar istețimea lor, ci și sufletul lor care poate fi schilodit cu o simplă privire. De cele mai multe ori nu este nevoie să scoți niciun sunet la prima întâlnire ei – ei te simt și știu cine le va fi prieten, mentor și cine îi va confunda cu materialul didactic ori îi va considera doar un motiv pentru care pot semna lunar statul de plată.

Adevărații educatori, termen general valabil pentru toți cei aflați în învățământ, sunt cei care reușesc  să mute memoria copiilor din creier în inimă, să-i atragă către orele de curs și care să-i învețe să învețe. Și cum poți face acest lucru mai ușor decât prin joc și prin poveste? Copiilor le plac basmele și le rețin cu atât mai repede cu cât sunt mai adevărate, cu cât îi fac să se simtă personaje principale. Iar dacă povestea  este una reală, legată de tradițiile lor populare, deja devin eroi, iar lupta cu rigorile sistemului educațional (aflat în România, din păcate, într-o continuă reformă) este câștigată.

Tradițiile sunt pentru fiecare dintre noi firul nevăzut care ne leagă în primul rând de familia în care ne-am născut, apoi de prieteni, de țară, de tot ce înseamnă, în cazul nostru, românism. Sunt bulgărele de aur din noi care ne ancorează într-un loc și într-un spațiu, indiferent de cât vom călători prin lume ori de tărâmul pe care îl vom alege să ne fie țară, la un moment dat. Sunt  averea noastră neștiută, iar copiii trebuie educați în această cunoaștere. Tradițiile arată, de fapt, adevăratul mers al lumii, adevăratul ritual al Universului, iar cei mici le pot învăța foarte ușor dacă le sunt prezentate sub formă de poveste, însoțită mereu de simboluri. Așa cum ei știu că pomul împodobit și plin de daruri este vestitorul Crăciunului, cum oul roșu aparține Paștelui, la fel de bine pot învăța că în primele zile ale lui februarie, când tradiția cinstește Zilele Martinilor, e praznicul viticultorilor, că la Buna Vestire începe a cânta cucul, că la Sfântul Gheorghe, sau Sângiorz,  oile încep să urce la munte, ori că la Armindeni înflorește pelinul. Tot povestea spune că florile culese de Sânziene sunt leacuri pentru orice chip ce dorește să fie mai  frumos, că la Sfântul Ilie se coc merele verzi și că de Schimbarea la Față berzele pleacă, ducând rândunelele pe spate. Și dacă e Sfânta Maria Mare e clar că este momentul în care orice dorință se îndeplinește, după cum la Ziua Crucii se ascund șerpii în pământ, iar la Sfântul Dumitru e răscolul, când ciobanii își împart munca de peste vară. Și cum poate fi poveste fără vârcolacii Sfântului Andrei ori basm mai frumos decât cel din noaptea Sfântului Nicolae? Tradiție fără simboluri nu există, iar copiii trebuie învățați să o citească de pe cămeșa și ia românească, pe care sunt cusute toate ritmurile naturii și ritualurile omului, de la naștere și până la întâlnirea cu îngerii.

“Un an școlar croit după calendarul tradițional ar fi o provocare pentru orice cadru didactic”, ar suna o declarație rostită în limbaj de lemn, dar oamenii cu sufletul frumos știu că există slujitori ai catedrei care îi învață pe copii că fără rădăcini niciun muguraș nu se transformă în rod sau în floare, după cum niciun om nu poate fi complet dacă tradițiile neamului său îi lipsesc din inimă. Este un legământ pe care îl face cu familia și cu neamul al cărui nume îl poartă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *