Noutăți

Ultimul legământ cu viaţa

Nu ştiu unde începe sensul vieţii unui om, dar ştiu momentul în care simţi lipsa de sens. Te simţi golit, vezi numai tristeţe în jur, nimic nu se leagă. Parcă Universul îţi trânteşte porţile în faţă, Dumnezeu este doar un personaj din cărţi, sfinţii sunt picturi din biserici vechi, iar sfaturile doar vorbe rostite la ceas de seară, lângă o cană cu ceai care şi-a dat căldura pe gheaţa topită a lacrimilor tale. Viaţa te poartă pe drumurile ei fără să te întrebe. Uneori sunt cele hărăzite de Univers. Alteori sunt cele pe care rătăceşti în căutarea unor lumi perfecte uitând că Raiul este în suflet şi că l-am putea trăi în fiecare clipă dacă am avea curajul de a ne aduna sentimentele şi de a le împărtăşi cu ceilalţi. Nu-i uşor să vorbeşti despre viaţa ta şi puţini dintre noi o facem cinstit, cu noi înşine. De multe ori ne prefacem că suntem fericiţi şi că ne este bine, deşi realitatea este alta, iar oglinda sufletului ne arată fricile.

Dacă trupul meu ar fi fost un cristal imens, ar fi arătat tuturor spaima pe care mi-a adus-o un mesaj primit într-o dimineaţă de decembrie. Am cancer, confirmat de analize!”, mi-a scris Mihaela Gheran Palade, înainte ca eu să rostesc obişnuita invitaţie la cafeaua de luni dimineaţă, un tabiet-alint de care ne bucuram împreună. Recunosc acum, aşa cum cu greu am făcut-o şi în faţa ei, că m-a cuprins o spaimă cumplită, iar ochii umpluseră cu lacrimi ecranul telefonului. Din suflet se rupeau bucăţi de amintiri legate de oamenii dragi din viaţa mea cărora diferite afecţiuni, inclusiv cea oncologică, le-au deschis porţile către lumea îngerilor. Telefonul mi-a fost, în acea dimineaţă, cel mai temut duşman, redevenise mesagerul veştilor de care mă temeam cel mai mult. Cum poţi uita că ai iubit, că ai trăit alături de oameni care ţi-au oferit dragoste, admiraţie, respect, căldură şi cu care te mai întâlneşti doar răsfoind albumul cu amintiri? „Mă las pe mâna medicilor cu cea mai mare încredere”, a continuat Mihaela, iar tonul ei hotărât mi-a şters lacrimile. Ştiam că începuse o luptă pe care o va câştiga, avea forţa de a trece peste orice obstacol. Făcuse un nou legământ cu viaţa, unul cu mult mai puternic decât cel cu care venise pe lume.

Proiectul „Există viaţă după cancer” confirmă determinarea cu care luptă pentru viaţa ei, „pentru copiii mei, pentru visele mele multe care cereau timp pentru a se împlini”, aşa cum scrie în cartea cu acelaşi nume: „Am făcut un legământ cu mine însămi, în acele momente  de disperare, confuzie şi suferinţă că după ce voi termina tratamentul voi organiza grupuri de suport, că voi aduce informaţie de calitate despre această boală, mai ales în domeniul online şi că voi scoate la suprafaţă, voi face vizibile persoanele care au trecut prin experienţa cancerului şi trăiesc, se bucură de viaţa lor secundă de secundă, pentru a motiva şi a sădi speranţă în sufletul celor diagnosticaţi cu cancer, familiilor lor şi de ce nu, şi a majorităţii societăţi care te îngroapă odată ce ai fost diagnosticat cu cancer”.

Recunosc, până la momentul următoarei cafele de luni a trecut ceva timp pentru că eu însămi nu eram pregătită, nu ştiam ce să fac, ce să spun, cum să mă comport şi tot Mihaela mi-a venit în ajutor după ce mi-a povestit despre modalităţile ei şi ale altora de „reconectare la viaţă, la viitor la dorinţe şi vise de împlinit, la bucuria de a fi”.

Cele trei faze pe care le trăieşte o persoană diagnosticată cu cancer (şi, aş completa eu, cu orice afecţiune greu de tratat) şi pe care psihologul le descrie în carte, faza de şoc, de acţiune şi de descărcare, le trăiesc şi cei din jur – membri ai familiei, prieteni, colegi, amici. Nu ai cum să nu vezi ochii arşi de lacrimi ai omului iubit care nu ştie ce să facă – să plângă ori să te încurajeze?, să se mintă?, să caute orice sprijin ar fi de folos? — nu ai cum să nu simţi spaima celor lângă care trăieşti, nu ai cum să nu vezi privirile furişate ale celor care nu îţi cunosc forţa şi nu ştiu cât de puternic eşti. Afecţiunile oncologice afectează întreaga familie, ca de altfel multe dintre bolile grave, şi spun asta din experienţele trăite lângă oameni pe care i-am pierdut şi a căror amintire mă face să mă întreb deseori oare ce aş fi putut face mai mult pentru ei, ştiind cât de mare ne-ar fi fost bucuria de a fi împreună.

Ei bine, şi pentru cei din jur acceptarea, speranţa, credinţa, voinţa şi dorinţa de vindecare alături de motivaţia pentru vindecare – „pentru cine, pentru ce doresc să mă vindec?” — sunt resurse interioare importante care îi ajută să treacă peste toate spaimele şi să fie alături de cei care au învins cancerul, aşa cum este Mihaela. „În mod paradoxal, cancerul poate fi privit ca o invitaţie la conştientizarea felului în care trăieşti, la reaşezarea relaţiei cu tine însuţi, cu fiinţa ta, cu inima ta. Căci sănătatea nu este doar o chestiune a trupului, ci a unei entităţi întregi care cuprinde şi sufletul”, afirmă autoarea, iar invitaţia este valabilă pentru orice persoană fie bolnav, rudă ori persoană care nu a fost atinsă de vreo afecţiune.

Cu alte cuvinte,  reaşezarea interioară, analiza propriei vieţi, recalibrarea valorilor personale sunt demersuri care ne arată cine suntem, cât ne preţuim, cât ne iubim.

„Există viaţă după cancer” este un jurnal, o carte despre curaj şi iubire. Curajul de a-ţi aduna sentimentele şi de a le împărtăşi cu ceilalţi. Curajul faţă de tine, atunci când te recunoşti înfrânt sau victorios. Nu-i uşor să vorbeşti despre viaţa ta şi puţini dintre noi o facem cinstit, cu noi înşine. De multe ori ne minţim, ne prefacem că suntem fericiţi şi că ne este bine, deşi realitatea este alta, iar oglinda sufletului o şi arată, la fel ca şi analizele de laborator atunci când avem alte priorităţi înaintea vieţii.

Mihaela Gheran Palade ne invită şi ne însoţeşte într-o călătorie într-un montaigne rousse. Ea a trăit şi momente unice, de iubire, şi clipe crunte, de disperare şi peste toate a trecut cu forţa pe care numai lupta pentru viaţă o oferă. Cartea-document este şi o mână întinsă celor pentru care un diagnostic le poate curma orice speranţă. Autoarea le oferă sprijin şi îi invită lângă ea, le oferă sfaturi, resurse. Rezultatele nu vin uşor fiindcă afecţiunile oncologice se lasă greu înfrânte, dar fiecare succes este o motivare imensă pentru a continua urcuşul. Drumul este lung, cu pante abrupte, dar gândul că există viaţă după cancer este o motivaţie enormă.

Citind mărturiile ei, dar şi ale persoanelor invitate să ia parte la acest proiect inedit, care dezvăluie, dincolo de fotografie, forţa interioară a persoanelor care au învins cancerul nu ai cum să nu te întrebi de ce oare nu suntem în fiecare clipă atât de atenţi şi de conştienţi la noi, la gândurile, faptele şi deciziile noastre, de ce nu avem grijă de  trupurile noastre în care sufletul se zbate atunci când boala le dă târcoale? Nu ai cum să nu te întrebi de ce nu renunţăm să mai ducem cu noi acel bagaj emoţional imens care ne schilodeşte sufletul, mintea, apoi trupul prin somatizare, de ce curtăm obiceiuri alimentare dăunătoare, de ce ne luptăm cu noi şi cu cei din jur pentru mize care nu înseamnă nimic?

Cartea Mihaelei Gheran Palade este şi o invitaţie de a ne iubi mai mult, de a ne respecta şi o invitaţie la conştientizare a ceea ce este, de fapt, OMUL, privit mai mult decât un trup şi un suflet animate de Spirit, acea forţă invizibilă (scânteia vieţii) care ne animă şi ne arată Sensul trăirii.

Maura ANGHEL, jurnalist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *