Noutăți,  Uncategorized

UAIC anunță aprobarea proiectului de creare a Campusului European

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membră a Consorțiului EC2U alături de alte șase instituții cu tradiție îndelungată în educație și cercetare – Universitățile din Coimbra (Portugalia), Jena (Germania), Pavia (Italia), Poitiers (coordonator de proiect, Franța), Salamanca (Spania) și Turku (Finlanda), anunță aprobarea proiectului „European Campus of City-Universities”, în cadrul celui de al doilea apel la candidaturi ale Alianțelor de Universități Europene, lansat de Comisia Europeană în octombrie 2019 și având ca obiective dezvoltarea universităților viitorului, crearea de campusuri europene competitive și prototipuri de cooperare europeană și internațională.

Proiectul aprobat este rezultatul eforturilor comune începute în 2017, care au dus la înființarea Alianței EC2U, formată din universități angajate atât în comunitatea academică internațională, cât și în comunități locale din Nordul, Sudul, Estul și Vestul Uniunii Europene. Alianța reprezintă, astfel, o comunitate de 180 000 de studenți, profesori și cercetători, în comunități locale de peste 1 600 000 de cetățeni.

Acest consorțiu multi-cultural și plurilingv își propune dezvoltarea unui spațiu academic inovator care să permită schimburi intense între cele șase universități și între orașele acestora, contribuind la realizarea unei Europe mai unite și mai puternice.

Alianța EC2U va crea un campus universitar de dimensiune europeană, ilustrând valorile europene și contribuind la formarea unui ecosistem inteligent al învățământului superior printr-un model nou de educație de calitate într-o societate civică incluzivă. Acest model se bazează pe dubla strategie de integrare pe verticală și orizontală, producând sinergii din educație, cercetare și inovare, educație formală, non-formală și informală, cât și din implicarea comunităților academice, municipalităților, autorităților de reglementare a învățământului superior, entităților socio-economice și cetățenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *