Uncategorized

Ajutați-l pe Luca să învețe să meargă!

În urmă cu doi ani, de ziua Sfântului Gheorghe, Aducătorul de Biruință, Maria Adina Moreanu și-a ținut în brațe primul ei născut, un copil superb venit prea repede pe lume. Părinții micuțului George Luca Nicolas l-au așteptat mai bine de zece ani, răstimp în care s-au rugat la Cel de Sus să nu-i lase fără copii. Lacrimile lor de deznădejde s-au zvântat în ziua în care Maria Adina Moreanu a aflat că va fi mamă, însă au pornit a curge șuvoi câteva luni mai târziu când, din cauza unor probleme medicale, viața viitorului bebeluș era în pericol.

Băiețelul s-a născut mult prea devreme, iar când a venit pe lume a suferit o hipoxie cerebrală. „Nu a avut oxigen la naștere, nu a respirat. Șansele lui de viață erau de 1%, după cum mi-au spus unii medici, având mai multe probleme la naștere”, am aflat de la Maria Adina Moreanu. Cu sufletul făcut cioburi, mama și-a trimis sprivirea spre Cer și s-a rugat Bunului Dumnezeu zi și noapte. „Am crezut cu tărie că băiețelul meu va trăi. După ce a petrecut aproape o lună la ATI, a fost mutat în Secția de prematuri și atunci am știut că Luca al nostru va fi bine, va trăi”, a spus mama, printre lacrimi. Nu avea de unde să știe că o boală cumplită avea să-i schimbe destinul băiatului. „Tetrapareză spastică” a fost anunțul medicilor care i-a frânt din noi inima mamei. Începea un drum lung, al cărui capăt nu avea cum să se vadă. Pe când copilul avea 10 luni, părinții au apelat la sprijinul unui kinetoterapeut ca să-l ajute pe băiețelul care nu putea sta pe scaun, nici nu-și putea susține căpșorul. „De atunci nu am întrerup ședințele, care au loc de două ori pe zi, de luni și până vineri. Am fost și la Chisinau pentru tratament șsi kinetoterapie la domnul doctor Marcel Platon. Ca părinți disperați, vrem să facem totul pentru ca băiețelul nostru să fie bine”, a continuat Maria Adina.

Pe lângă kinetoterapie, micuțul mai face și alte tratamente care sunt foarte costisitoare. Părinții au vândut aproape tot pentru a-i putea asigura suportul financiar și sunt dispuși să-și vândă și casa pentru a-l vedea pe George Luca Nicolas pe picioarele lui. Copilul urmează un tratament cu oxigen la Târgu Mureș, unde i s-au recomandat 14 ședințe, prețul uneia fiind de 400 de lei. La acestea se mai adaugă kinetoterapia, care costă 150 de lei/ședința. Acum au nevoie disperată de 10.000 de lei pentru a duce la final tratementele, sumă de care nu dispun. Mama strigă după ajutor, un țipăt mut, plin de durerea ce o macină privid suferința copilului ei. Luca încă nu înțelege ce i se întâmplă, dar îndura totul cu stoicism. „Medicii au spus că ar fi o șansă la un spital din Turcia, unde i s-ar putea face un transplant de celule stem. Părinții ar face orice pentru acest copil pe care l-au așteptat mai bine de zece ani. Este nevoie de ajutorul celor din jur pentru ca băiețelul să fie sănătos”, a spus Carmen Suciu, fondatorul Asociației „Născută Înger”, din Piatra Neamț.

Cei ce pot oferi ajutor sunt rugați să contacteze familia, la nr de telefon 40753860953.

Părinții au deschis și un cont pentru donații, RO70 RNCB 0611 0036 8659 0001, pe numele mamei, Moreanu Maria Adina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *