Editoriale

Oglinda cu chipuri blânde

V-aţi întrebat vreodată cum veţi arăta peste 10, 20 sau 30 de ani? E o întrebare simplă, precum cele de la interviurile de angajare, doar nuanţa diferă. Eu mă refer la imaginea fizică, nu la job sau alte poziţii sociale. La chip, la trăsături, la riduri, la postură şi la tot ce defineşte un om. Începând de la suflet şi până la ultima cută de piele. Dacă vom şti să trăim frumos, poate că şi chipul va fi cel al bunicilor blânzi din cărţile cu poveşti. Dacă nu, vom fi doar nişte hidoşi, în căutare de victime pentru istoriile noastre personale.

M-am gândit să mă întorc la lecţiile de viaţă după o întâlnire cu nişte prieteni dragi, pe care nu i-am mai văzut de vreo 15 ani ani, de când au plecat în Canada. Mi-a fost drag să le ascult povestea, să-i simt dincolo de cuvinte, să-i privesc dincolo de chipuri şi de imagini. Am văzut aceiaşi oameni frumoşi pe care i-am cunoscut în timpul studenţiei şi cu care am petrecut şi la bine, şi la greu. Nu le-a fost uşor de trăit pe acolo pe unde i-a dus viaţa, dar s-au descurcat şi au reuşit să-şi protejeze sufletele de răutăţile celor din jur, lucru pe care nu-l văd la mulţi români.

Mulţi dintre noi se complac în tot felul de situaţii murdare, trăiesc traumele altora, şi le amplifică pe ale lor şi se plâng apoi că n-au avut noroc ori că Dumnezeu îi bate. Nimeni nu-i pedepseşte în afară de ei înşişi. Nimeni nu le vreau răul, iar pericolele sunt doar în mintea lor. Într-atât şi-au schingiuit sufletele încât nu mai sunt în stare să discearnă o stare de bine de una de rău. Îi recunoşti după privirile încruntate, după ochii vicleni, după poziţia mâinilor şi aplecarea umerilor. Nici nu-i nevoie să deschidă gura că deja simţi cum te pleznesc în obraz cuvintele lor pline de ură pentru toţi cei din jur, pentru sistem, pentru Univers pentru tot. Unii, din păcate, sunt tineri, au copii şi probabil aşa îi vor învăţa să-i crească. Gândiţi-vă cât rău poate face un astfel de om plin de toxine nervoase şi câte persoane poate contamina în jur! Unii sunt terapeuţi, psihologi, medici, avocaţi şi reuşesc să transmit starea lor de nemulţumire tuturor celor din jur. Cum să te mai vindece şi pe tine dacă ei nu sunt în echilibru?

Alţii sunt bătrâni. Aşa au trăit o viaţă, cu amarul în inimă şi furia în ficat. Nici nu-i de mirare când auzi câte boli au! Pe toate şi le-au atras ei, somatizându-şi emoţiile negative cu care şi-au trăit viaţa. Nu au încercat să se schimbe, poate nici n-au ştiut, poate nici n-au vrut. Au măcinat mereu acelaşi rumeguş mental, am scuipat mereu acelaşi venin şi s-au crezut biruitori peste toţi cei despre care au crezut că i-au călcat în picioare, că i-au învins. În realitate, ei sunt singurii care au pierdut fiindcă şi-au irosit singurul buget care nu se poate reface niciodată – timpul. Secunda nu se întoarce niciodată, nici măcar pentru Dumnezeu! Venim pe lume cu un credit limitat de timp, pe care nu-l putem prelungi. În schimb, îl putem folosi pentru noi, îl putem pune să muncească în favoarea noastră dacă ştim să ne bucurăm de el.

Arta de a trăi nu este o vorbă goală, ci un mare adevăr. De aceea, vă întreb din nou: ce vreţi să vedeţi în oglindă? Un chip acrit şi un trup deformat de boală sau o imagine la care să vă fie drag să priviţi şi de care să-şi amintească toţi cei lângă care aţi petrecut măcar şi o secundă de viaţă? Eu am ales deja ultima variantă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *