-
Lecţii de diriginţie pentru părinţi
În urmă cu ceva ani am asistat la un focus grup pentru adolescenţi. Un grup de sociologi bine intenţionaţi şi foarte bine pregătiţi au vrut să vadă în ce relaţie sunt copiii cu…
-
Album de şcoală cu foi îngălbenite. Vremea lui 2.0
Recunosc, prima zi de şcoală, indiferent din care an ar fi, îmi stârneşte mereu nostalgii. Nu mă pot opri să nu derulez peliculele din vremea şcolăriei mele, nu mă las până nu fac…
-
Lecţii de acomodare în lumea urii
Un interviu luat zilele trecute mi-a adus în atenţie un fenomen cu care trăim zi de zi, dar pe care poate puţini dintre noi l-au conştientizat. Trăim într-o cultură a urii, după cum…
-
Învaţă să-i laşi şi pe alţii să trăiască!
Am citit sfatul ăsta pe un blog de călătorii, de care se ocupă un condeier a cărui muncă o invidiez sincer. Vi se pare greu de urmat îndemnul? Unii poate nici nu s-au…
-
Pastile pentru seriozitate
Canicula tulbură de multe ori minţile, aşa spun psihologii, şi eu chiar nu vreau să-i contrazic, mai ales că-mi dau apă la moară pentru un subiect care mă frământă demult. Gradele săltate binişor…
-
Copilăria, un job cu două norme
O discuţie purtată zilele trecută pe tema dezvoltării personale mi-a arătat încă o dată cât de mult ne minţim noi pe noi, cei mari. Un specialist în ale creşterii şi împlinirii îmi spunea…
-
Mopul digital şi lumile paralele
Istoria se repetă şi mare dreptate şi curaj a avut cine a constatat şi a spus prima oară acest lucru. O fi ştiut el ce-o fi ştiut ori o fi retrăit aceleaşi secvenţe,…
-
Capra cu o sută de iezi
Titlul ar putea foarte bine să sune şi „Cum mor poveştile?” sau „De ce mor poveştile?”, iar sugestia mi-a venit de la nişte copii de grădiniţă care au sporit numărul iezilor din povestea…
-
Muzeul Vremurilor de Altădată
V-aţi întrebat vreodată de ce duceţi cu voi poverile altora, de ce ţineţi în spate oameni care nu dau nicio ceapă degerată pe voi, de ce susţineţi proiecte în care nu credeţi ori…
-
Dacă sex nu e, nimic nu e
Acest text nu are nici pătrăţel, nici triunghi şi nici dreptunghi roşu şi poate fi citit şi de minori, fără acordul părinţilor. Nu conţine secrete şi nici lucruri neştiute, ci doar aparente banalităţi,…